Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies.

Raportarea non-financiara

Raportarea non-financiară în România. Ce raportăm, de ce, și mai ales, cum?

Lev Fejes, Ph.D.
Senior Research Associate

ReportingMomentul în care "întreprinderile mari, care sunt entități de interes public" vor fi nevoite să raporteze o serie de aspecte non-financiare, și să publice informații despre politica de diversitate privind organele administrative, de conducere și de supraveghere ale companiilor este din ce în ce mai aproape (statele membre trebuie să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma cu cerințele directivei până la 6 decembrie 2016). 
Recentul Ordin al Ministerului Finanțelor Publice (nr. 1938 din 17 august 2016 publicat în Monitorul Oficial Partea I, 680/2.IX.2016) ce transpune parțial prevederile Directivelor Europene în materie de prezentare de informații nefinanciare și cu privire la diversitatea "în cadrul unor întreprinderi și grupuri mari" este încă un pas către instalarea acestei obligativitați.

Cu acest prilej trecem în revistă câteva aspecte esențiale ale Directivei 2014/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene (făcând referire și la Ordinul MF nr. 1938), si formulăm o serie de recomandări atît pentru întreprinderile/companiile ce intră sub incidența Directive/Ordinului de Ministru, cât și pentru organele abilitate care vor trebui să elaboreze normele de aplicare ale acestui Ordin.

Directiva 2014/95/UE, Ordinul MF nr. 1938 și ce înseamnă prevederile acestora pentru companii
Adoptată pe 29 septembrie 2014, Directiva a intrat în vigoare la 20 de zile de la publicarea acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pe 22 octombrie. Prevederile directivei obligă afacerile cu peste 500 de angajati care intră sub incidența definiției de afacere de "interes public" să elaboreze și să publice un raport nefinanciar, care trebuie să conțină "cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită" . Este important de menționat faptul că statele membre au posibilitatea de a obliga să elaboreze astfel de rapoarte și companiile care au sub 500 de angajați, această extindere a obigativităţii depinzând de legiutorii din statul suveran membru UE. Cu toate acestea Ordinul MF nr. 1938 nu a extins această obligativitate, ministerul alegând să păstreze limitele precizate în Directiva Europeană.
Dat fiind limbajul vag al acestei directive (preluat aproape integral de Ordinul MF), precum și lipsa normelor de aplicare în România, mulți responsabili de CSR din companiile care intră sub incidența ei se întreabă ce, când, și (mai ales) cum o să raporteze. Recent specialiștii ARC ținut o prezentare pe această temă în fața mai multor reprezentanți ai unor companii mari din România, în cadrul căruia ne-am confruntat cu aceste întrebări și am încercat să oferim răspunsuri. Am hotărât să diseminăm aceste informații pe o scară mai largă (organizate pe tipul de întrebări venite din partea participanților), prin intermediului site-ului nostru dedicat CSR-ului. Concludem cu o serie de recomandări menite să ajute în procesul decizional în materie de forma și modelul de raportare.

De ce raportăm?
Pe lângă obligatitivatea legală de raportare începand cu anul financiar 2017, există motivații care țin de bunele practici în afaceri. Astfel, conform studiului publicat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Raiffeisen Bank şi Romanian Business Leaders (2015), companiile românești participante au indicat ca motiv pentru raportarea nefinanciară utilitatea acesteia ca un instrument de PR si comunicare, dar și ca o modalitate de a fi transparenți în fața clienților, partenerilor și a furnizorilor. Raportarea nonfinanciară crește vizibilitatea companiei în comunitatea în care își desfășoară activitatea, conferă transparență asupra eforturilor de CSR și, în același timp, relevă impactul acestor inițiative.
Mai mult decât atât, UNGC (United Nations Global Compact) indică faptul că investitorii iau în considerare din ce în ce mai mult aspecte sociale, de mediu, și de administrare în elaborarea strategiilor de investiții, dar aceste aspecte influențează și deciziile consumatorilor. De asemenea, comunitățile locale și societatea civilă (multe dintre organizațiile neguvernamentale fiind parteneri comunitari de nădejde a acestor companii) au așteptări ridicate în ceea ce privește transparența din partea companiilor.

Cum raportăm?
Este important de menționat faptul că nici Directiva 2014/95/UE, nici Ordinul MF nr. 1938 nu prevede nicio limitare în privința modului de raportare, companiile putând să aleagă din mai multe opțiuni de raportare a informațiilor solicitate. Astfel, companiile pot recurge la "cadrele naționale, la cadrele Uniunii... sau alte cadre internaționale recunoscute" pentru realizarea raportului. Și au de unde alege!
O analiză realizată recent de grupul de inițiativă Romanian Clean Business Coalition a examinat și comparat nu mai puțin de 22 de metode de raportare recunoscute pe plan internațional. Conform recomandărilor, o companie re mai multe opțiuni la dispoziție:
- poate alege una din metodele de raportare acceptate pe scară largă (GRI, UNGC, etc.) ;
- poate opta pentru soluții personalizate adaptate la nevoile lor și ale grupurilor interesate,
- sau pote alege dintre mai multe combinații de modele de raportare complementare care să satisfacă atât nevoile companiei cât și cerințele de raportare formulate în Directivă/OMF (de exemplu: GRI + LBG sau GRI + UNGC).
Alegerea uneia dintre strategiile prezentate mai sus depinde în mare măsură de nevoile companiei (și a părților interesate), precum și de volumul resurselor financiare, umane și de timp care pot fi alocate pentru realizarea raportului.

Cum alegem?
Așa cum se vede în schema alăturată, există o serie de pași de urmat în alegerea modului de raportare:

Flux raportare non-financiara

Este important de menționat că această schemă este simplificată, și acești pași nu se desfășoară neapărat în mod liniar. Totuși urmarea acestora ajută la stabilirea obiectivelor de raportare și alegerea unei metode de raportare adecvate care să asigure în același timp atingerea obiectivelor de raportare precum și respectarea cerințelor Directivei/OMF astfel încât să se încadreze în limitele resurselor bugetare și umane disponibile. Este important de menționat faptul că prin "format de raportare" nu înțelegem același lucru ca și prin "metodă de raportare". Metoda de raportare se referă la cadrele sau principiile de raportare (GRI, UNGC, LBG, etc.) conform cărora se realizează raportul non-financiar, iar formatul de raportare se referă la modul în care informațiile sunt prezentate: raport narativ orientat spre rezultate, axat pe cifre; raport narativ care îmbină prezentarea rezultatelor sub formă de cifre, cu storytelling (poveștiile angajaților implicați sau a benficiarilor unor programe de sponsorizare) etc.

Recomandări ARC:
1. Fiecare metodă de raportare are avantaje și dezavantaje! Nu există o soluție unică care poate fi aplicată pentru fiecare companie (în pofida pretențiilor pe care aceste metode de raportare le au).
2. Începeți procesul de alegere a tipului de raportare și culegerea de date pentru raport cât mai repede cu putință! Colectarea datelor este un efort laborios ce consumă mult timp. Deși culegerea datelor necesare din cadrul organizației poate fi realizată relativ ușor, pot fi întâmpinate probleme la culegerea datelor de la furnizori și parteneri (comunitari sau de business).
3. Familiarizați-vă cu metodele de raportare! Chiar dacă decideți să externalizați aceste servicii, pentru a lua o decizie informată, persoana/persoanele responsabile din interiorul companiei trebuie să se familiarizeze cu metodele de raportare: atât cu nevoile de resurse ale acestora, cât și cu output-urile pe care le pot genera.
4. O metodă de raportare care are la bază o metodologie solidă de culegere, prelucrare și interpretare a datelor este mai bună decât una care este ușor de implementat.
5. Automatizați cât mai mult cu putință procesul de colectare a datelor pentru a minimiza erorile care pot apărea în procesul de culegere a informațiilor.
6. Gânditi modular! Nu trebuie să adoptați o singură metodă de raportare, unele dintre acestea sunt complementare, fără să se suprapună sau să impună costuri exagerate.
7. Adaptați-vă la nevoile ce apar pe parcurs! De exemplu, în cazul în care nevoile de raportare a companiei se schimbă, gândirea modulară vă va ajuta să vă adaptați la noul context.
8. Pentru o mai bună comparabilitate a rezultatelor (peste ani, precum și cu alte companii din domeniul de activitate a firmei raportatoare) este nevoie să găsiți un echilibru între nevoile de raportare (ceea ce doriți de la raportul respectiv) și metodele de raportare acceptate la scară largă!
9. Raportarea non-financiară este un instrument, nu un obiectiv de CSR. Nu permiteți ca procesul de raportare să aibă prioritate față de alte activități de CSR, sau ca acesta să consume mai multe resurse decât inițiativele menite să avanseze obiectivele de CSR ale companiei și să producă o schimbare.

Sperăm că aceste informații și recomandări generale v-au fost de folos în luarea deciziilor privind raportarea nonfinanciară. Cu o experiență de mai mulți ani în generarea de astfel de rapoarte, echipa Asociației pentru Relații Comunitare vă stau la dispoziție pentru consultanță în procesul de alegere a metodei de raportare, cu informații pertinente despre modul de personalizare sau combinare a mai multor tipuri de raportare în format modular, astfel încât raportul final să corespundă cât mai bine nevoilor companiei și a stakeholderilor acesteia. ARC a dezvoltat o diagramă decizională detaliată pentru alegerea metodei de raportare potrivite pentru nevoile organizației. Pentru mai multe informații contactați-ne la adresa de mai sus.
ARC este specializat și în dezvoltarea de strategii de CSR complete. Acestea includ identificarea ariilor strategice de implicare in comunitate, dezvoltarea de modalități de includere a angajaților în proiecte sociale, consultanță în materie de filantropie strategică, evaluarea impactului proiectelor comunitare dezvoltate de companie, raportare nonfinaciară, etc.


 

Directiva 2014/95/UE, p. 3.

Directiva 2014/95/UE, p. 4.
Directiva 2014/95/UE, p. 3.
Directiva 2014/95/UE, p. 2.; Ordinul MF nr. 1938 din 17 august 2016, art. 2, alin. 5, p. 29.
Deși analiza respectivă se referă la aceste metode de raportare non-finaciară ca fiind "standarde internaționale de raportare", acestea sunt mai degrabă ghiduri sau principii (varianta în limba română a directivei făcând referire la acestea ca fiind "cadre internaționale", ca urmare a traducerii directe a cuvântului "framework"), dat fiind faptul că doar câteva dintre acestea sunt recunsocute ca standarde de raportare în materie de sustenabilitate.
GRI = Global Reporting Initiative. Este un standard de raportare a sustenabilității aceptat la nivel internațional; UNGC = United Nations Global Compact. Este o inițiativă voluntară bazată pe angajamentul directorilor executivi pentru punerea în aplicare a principiilor universale de sustenabilitate și să realizeze parteneriate în sprijinul obiectivelor generale ale Organizației Națiunilor Unite. Cadrul UNGC de raportare, denumit Comunicarea Anuală privind Progresele Înregistrate (COP),este una dintre metodele de raportare non-financiare utilizate la nivel internațional.
LBG = London Benchmarking Group, este standardul global pentru măsurarea investițiilor corporatiste în comunității.