Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies.

Modificările din zona fiscalității pun în pericol șansa multor organizații nonprofit să obțină sprijin financiar de la companii prin sponsorizări. Deși ordonanța 25/2018 reprezintă un pas înainte pentru sector, reglementând posibilitatea acordării de sponsorizări de către microîntreprinderi, totuși beneficiari sunt doar acele organizații care sunt furnizori de servicii sociale acreditate cu cel puțin un serviciu social licențiat.

Credem cu tărie că trebuie să luăm cu toții o poziție fermă cu privire la aceste modificări care, în forma actuală, discriminează marea majoritate a ONG-urilor din România care nu se încadrează în criteriile de mai sus. Credem că fiecare organizație nonprofit e de o valoare inestimabilă pentru beneficiarii săi, iar activitatea sectorului trebuie să se desfășoare în continuare fără amenințarea pierderii finanțărilor din partea microîntreprinderilor.

Îți transmitem prin acest mesaj propunerea de modificare a legii 227 referitoare la Codul Fiscal, dezvoltat de Dăruiește Viață, împreună cu partenerii săi. De asemenea, trimitem și scrisoarea prin care Dăruiește Viață a cerut o întâlnire cu Ministerul Finanțelor Publice, care poate servi ca model de comunicare cu autoritățile.

Este necesar ca sectorul să reacționeze la aceste modificări, să sesizeze Ministerul Finanțelor Publice și să transmită această propunere care avantajează toate ONG-urile din România.