De ce e important să știm unii de alții?

Am trecut printr-un an prin care nu ne imaginam că am putea să trecem vreodată. Pandemia a lăsat semne în organizațiile noastre, indiferent că sunt de bine sau de rău. Cert este că întreg sectorul a arătat că e capabil să se organizeze rapid și să acționeze acolo unde este nevoie. Am simțit mulți dintre noi că solidaritatea există între organizații și între oameni. Dar am mai simțit și că e nevoie să știm unii de alții mai mult decât știm acum. Să deschidem liniile de dialog dintre noi, să aflăm ce ne doare și întristează, dar și ce ne dă putere și ambiție.

La ARC știm cât de importante sunt relațiile. Și mai știm și că sănătatea unei societăți depinde și de o colaborare bună între oamenii care trăiesc în ea. Așa e și în sectorul neguvernamental. Așa că am pornit discuțiile ca să aflăm unii de alții.

Ne întâlnim cu organizații regionale, mici sau mari, din orice domeniu de activitate, și aflăm care sunt nevoile lor și nevoile comunităților lor. Ce dificultăți întâmpină și ce lucruri se îmbunătățesc? Cum putem colabora mai bine, regional și național? Care sunt pașii spre construirea Industriei Binelui?

În prima întâlnire sectorială din cadrul proiectului Industria Binelui, am discutat cu peste 15 organizații care activează în zona Moldovei despre provocările pe care le experimentează în munca de zi cu zi, dar și despre schimbările prin care au trecut din cauza pandemiei Covid-19.

A fost o experiență foarte interesantă pentru echipa ARC și pentru participanți. Ne așteptam să iasă la suprafață multă oboseală și frustrare, mai ales după 2020. Dar cel mai mult ne-am bucurat să aflăm de la cele 15 organizații că există o nevoie reală de coalizare, de comunicare și de reglementare. Acestea sunt, de altfel, și obiectivele proiectului Industria Binelui.

Colegii din organizații au identificat cele mai urgente și semnificative nevoi pe care le au în munca lor, iar concluziile întâlnirii sunt după cum urmează:

  • Este nevoie de un sistem de indicatori comuni de evaluare a impactului la nivelul sectorului
  • Este nevoie să fie făcuți pași în continuare spre profesionalizarea sectorului 
  • Crearea unui mecanism de avertizare rapidă (pentru 2 situații). De exemplu: un elev care abandonează școala în acest an este raportat de minister abia peste 3 ani. Un mecanism de intervenție timpurie ar putea să salveze mai mulți copii și să coste mai puțin statul, pe termen mediu si lung. Alt exemplu: în momentul în care se întâmplă o schimbare legislativă care poate să afecteze întreg sectorul, să existe acest mecanism care să îi poată alerta pe toți cei interesați.
  • Nevoia de date și de transparentizare a acestora (pe două direcții). Nevoia de a accesa date pe care statul le are, dar nu le oferă integral sau la timp și care sunt în formate învechite. Nevoia de a ne raporta la indicatori comuni de măsurare a impactului. Ca să putem avea informații ușor de strâns și ușor de evaluat ca și corectitudine, în special în negocierea cu autoritățile locale și cu finanțatorii.
  • Reglementarea sectorului
  • Digitalizare și tehnologizare
  • Resurse pentru lobby si advocacy

La această întâlnire au participat reprezentanți din partea Casa Share, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația Comunitară Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar, Fundația Inimă de Copil, Salvați Copiii, Insitutul Bucovina, Star of Hope, Bună ziua, copii din România, Fundația Comunitară Galați, Fundația Comunitară Iași, Rădăuțiul Civic, Grow Up Galați, Fundația Motivation (filiala Galați), Federația Tinerilor din Neamț. Întâlnirea a fost organizată de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu FONSS, OAR și Dăruiește Viață.

Ne bucurăm mult că am avut oportunitatea să vorbim cu colegi de sector într-o primă întâlnire regională. În lunile următoare vom continua conversațiile și ne mutăm atenția spre celelalte regiuni din țară.

Proiect derulat de Asociatia pentru Relatii Comunitare în parteneriat cu FONSS, Opportunity Associates și Dăruiește Viață, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția ofi cială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Proiectul vine cu o abordare strategica care priveste intreg sectorul neguvernamental. Platforma Industriei Binelui va coagula sectorul care va avea o voce mai puternica si va creste gradul de reprezentativitate a societatii civile in politicile si deciziile publice. Proiectul consolideaza astfel si cadrul de lucru intersectorial pentru societate civila – business – sectorul public.

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă