De unde vin ONGiştii când vin?

Published on August 19, 2019

Când o să îți cauți un job?

Tu crezi că ăsta e un loc de muncă?

O să mai copilărești un pic și după o să te duci la multinațională. Ca să ai un salariu, totuși.

Dacă lucrezi la nonprofit, de ce ai salariu?

Sorosistă.

Hipioată.

Cât mai ai de gând să stai la ONG?

Am primit de multe ori etichetele și întrebările astea. Încă de acum aproape 4  ani de când am început să lucrez în ONG, oamenii din jurul meu mă întrebau, practic, ce am de gând să fac cu viața mea. Că e clar că ăsta nu e un job din care poți să trăiești, îmi spuneau cu compătimire. O să-mi treacă, am doar 20 de ani și dup-aia o să îmi găsesc un job adevărat. Asta spuneau cu o urmă de speranță.

Pentru că primul meu job a fost de fundraiser stradal (adică stăteam în locuri aglomerate și încercam să conving oamenii să doneze prin debit direct), oamenii din jur mă asemănau cu cineva care împărțea fluturași la metrou. Și doar cine vrea să iasă la pensie împărțind flyere, nu? Dar fix asta e chestia – nu am crezut vreodată că o să ies la pensie strângând donații pe stradă.

Mereu mi-am dorit să am bani, evident. Eram aproape ieșită din facultate și bineînțeles că în jurul meu se discuta deja de salarii, salarii, bonusuri, vacanțe, mașini, ceasuri. Îmi doream să am și eu felia mea. Mi-am dorit să am bani să fac școala de șoferi, să îmi iau o mașină, să pot să mă susțin singură în chirie și să nu îmi mai trimită ai mei bani, să am o independență financiară care să îmi permită să îmi cumpăr fix lucrul ăla care părea pus undeva pe raftul de sus cât să nu ajung eu la el. Îmi doream asta la fiecare supă la plic studențească pe care o mâncam.

Asta până am ajuns la interviul de job care se întâmpla la SOS Satele Copiilor, pe Calea Floreasca. Un sat cu căsuțe care zici că sunt scoase dintr-o poveste, în care cresc familii cu câte 5-6 copii, care nu sunt neapărat înrudiți între ei. Pentru că provin din tot felul de locuri și povești grele și au fost aduși în oaza asta să le fie bine.

Ai avut vreodată sentimentul că viața trebuie să fie mai mult decât ce îți dorești?

Asta am simțit eu când am intrat pe poarta maramureșană de pe Floreasca. Că mi-au căzut ochelarii de cal și că, frate, poate nu ar trebui naibii să mă concentrez numai pe bani. Hai să fac și eu ceva constructiv cu viața mea, nu doar să fugăresc salarii. Așa am ajuns să muncesc ca să strâng bani pentru alții și gândul ăsta mă motiva să îmi fac treaba mai bine. Trebuia să dau rezultate pentru că de ce produceam eu beneficiau niște copii care au nevoie de rechizite, de mâncare, de curent electric, de orice. Sentimentul ăsta că sunt utilă mă electrizase total și fiecare donație pe care o obțineam era un high.

Lucram cu 8.4 lei pe oră și lucram cu spor. Aveam și bonusuri în funcție de câte donații reușeam să strângem, dar probabil că recompensa cea mai mare era când mai apucam să mergem toată echipa prin sat. Țin minte că era un 1 iunie, stăteam pe o bancă în sat, năvăliseră o grămadă de copii pe noi să ne întrebe tot felul de lucruri și să stea de vorbă cu noi și am simțit doar liniște. Frate, făceam ceva bine.

Da, nu am vrut să ies la pensie dintr-un job de zilier, un job la care oricum cei care rezistă cel mai mult sunt niște excepții, în niciun caz regula. Dar de atunci am vrut să rămân în domeniul ăsta pentru că îmi îngrijea și mintea și inima. Și am trecut prin mai multe roluri în ultimii ani și fiecare mi-a plăcut la nebunie.

Și am rămas până acum pentru că îmi place ce fac. Da, e un job adevărat, ce să nu fie adevărat dacă muncești, îți place ce faci, ajuți alți oameni și ai un salariu stabil? Dacă ai perspective de avansare, care poate nu sunt alea tradiționale de la multinațională, dar ele există, de ce să nu fie un job adevărat? De ce un job bun la ONG nu ar fi la fel de bun ca un job la multinațională?

Și de ce nu aș fi plătită pentru munca pe care o depun? Cred că cea mai tare chestie pe care am auzit-o unde lucrez e că trebuie să ai grijă de tine mai întâi. Ce banalitate. Suntem oameni, ne străduim, la fel ca toți ceilalți oameni, să aducem un plus de valoare celor pentru care lucrăm. Gândește-te că oamenii care ajută copii, bătrâni, care oferă servicii de sănătate pe care statul nu le poate oferi, care curăță râuri, care fac educație civică, care oferă ceva de o foarte mare importanță pentru beneficiarul lor, au nevoie să fie plătiți ca să poată să producă impact în continuare. Au nevoie să trăiască pentru a putea ajuta pe alții să trăiască.

Cred că m-a ajutat foarte mult să nimeresc în ONG încă din facultate. Să încep de la primul meu loc de muncă să lucrez pentru ceva cu însemnătate, pentru a greater good. M-a ajutat să caut sens în orice fac, să realizez că orice om are puterea de a schimba lucrurile nedrepte din jurul lui. Că în jurul unor oameni care depășesc marginile pătrățelului lor se adună mulți alții care să îi susțină. Și cred că ajută să nu mai judec oamenii așa repede cum o făceam, să stau și să mai și tac uneori și să ascult.

Cred că e o rampă de lansare bună să ai un prim job la nonprofit. Măcar că ai cele mai tari povești când te duci la cârciumă cu prietenii și tot merită.

⬅︎ Blog