Banii liberi pentru organizaţiile nonguvernamentale

Published on August 19, 2019

Poate și organizația ta a cerut sprijin din partea unei companii pentru a-ți susține activitatea generală și nu neapărat un proiect. Și dacă ai primit niște priviri întrebătoare despre acest subiect, trimite-le acest articol.

Dragă donatorule,

Îți lansăm o temă de gândire pentru anul 2019. Probabil că ai văzut în multe dintre bugetele organizațiilor neguvernamentale subcapitolul overhead sau așa numiții bani liberi sau probabil că ți s-a cerut să sprijini organizația pentru a-și atinge misiunea, mai degreabă decât pentru un proiect anume.

Atât în business, cât și în cazul ONG-urilor, overhead sau banii liberi pentru cheltuieli generale se referă la costuri curente operaționale care nu pot fi identificate de la început, spre deosebire de costurile de proiecte pentru activități, materie primă sau forța de muncă. Prin urmare, cheltuielile generale nu pot fi asociate direct cu produsele sau serviciile oferite și nu generează astfel profituri sau impact în comunitate într-un mod direct, dar ajută organizațiile să își atingă misiunea.

De aceea, atunci când decizi să spijini o organizație neguvernamentală, te rugăm să iei în considerare alte aspecte atunci când evaluezi performanțele globale, cum ar fi: transparența, guvernanța, leadership-ul și impactul pe care îl produc în comunitate. De-a lungul anilor, organizațiile pe care le sprijinim au lucrat pentru a crește profunzimea informațiilor pe care le oferă donatorilor asupra programelor pe care le derulează pentru a oferi o imagine mult mai detaliată a performanței unei organizații.

De ce îți spunem despre asta?

Costurile administrative și cele de fundraising sunt adesea omise în proiectele de finanțare, deși au un impact major asupra performanței unei organizații.

Multe organizații caritabile ar trebui să cheltuiască mai mult pe cheltuieli generale. Cheltuielile generale includ investiții importante pe care organizațiile le fac pentru a-și îmbunătăți activitatea: investiții în formare profesională, planificare, evaluare și sisteme interne, precum și eforturile lor de a strânge bani pentru a-și putea opera programele. Aceste cheltuieli permit unei organizații să se susțină singură (asemenea modului în care o familie trebuie să plătească factura electrică) sau să se dezvolte (așa cum o familie ar putea investi în studii superioare).

Asta nu înseamnă că banii liberi nu au nici un rol în asigurarea responsabilității financiare. De asemenea, raportul de cheltuieli al banilor liberi poate fi un punct valabil pentru a elimina fraudele și poate arăta performanță de management organizațional.

Când banii liberi sunt omiși din fundraising sau din cererile de finanțare se poate crea ceea ce Standford Social Inovation Review a numit “Ciclul de foamete nonprofit”. Privăm organizațiile de libertatea de care au nevoie pentru a servi cel mai bine oamenilor și comunităților pe care le deservesc.

Te rugăm să iei în considerare întreaga imagine atunci când vei lua decizia de a sprijini o organizație nonprofit pentru a-și atinge misiunea. Oamenii și comunitățile deservite de organizațiile nonprofit presupun cheltuieli pentru ONG-uri, iar suportul financiar oferit pentru atingerea misiunii unei organizații duce performanțe ridicate și o dezvoltarea sustenabilă cu un adevărat impact în comunitatea pe care o deserves, precum și la dezvoltarea întregului sector.

⬅︎ Blog