Aplică la programul de Granturi Lidl – Cu apele curate

Published on September 20, 2019

Ne bucurăm să anunțăm un nou program de granturi Lidl România care vor susține proiecte din domeniul mediului care răspund obiectivului: reducerea poluării cu plastic a apelor Dunării.

Programul de granturi vine în completarea proiectului ”Cu apele curate”,implementat de Asociația MaiMultVerde și Lidl România și se adresează organizațiilor non-guvernamentale din România care au cel puțin un an de experiență în implementarea proiectelor din domeniul menționat mai sus, asociațiilor de proprietari, grupurilor de inițiativă și unităților de învățământ.

Administratorul programului de granturi este ARC România. Pentru orice întrebări puteți lua legătura folosind adresa de e-mail: dana.m@arcromania.ro.

Valoarea proiectului trebuie să fie de maxim 46.000 de lei, în cazul granturilor mici și de maxim 180.000de lei, în cazul granturilor mari, intervalul de implementare fiind decembrie 2019 – noiembrie 2020.

Granturile mici se adresează organizațiilor de tip grassroots: grupuri de inițiativă locale, asociații de proprietari locale și unități de învățământ locale care rezolvă probleme punctuale legate de poluarea cu plastic a apelor Dunării cu care se confruntă comunitatea din care fac parte, organizații care de regulă au bugete mici.

Granturile mari se adresează organizațiilor neguvernamentale cu experiență în domeniul mediului capabile să propună soluții de gestionare a problemei poluării cu plastic a apelor Dunării.

Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 21 octombrie 2019, ora 18:00.

Dacă organizația voastră este interesată, puteți crea un cont pe platforma http://grantwizzard.ro/communitygrant, iar proiectele vor putea fi încărcate începând de vineri, 20 septembrie 2019, ora 12.00.

Puteți citi regulamentul acestei runde aici.

În urma experienței de anul trecut, știm că numărul de aplicații este foarte mare, astfel încât nu vom putea transmite feedback fiecărei organizații în parte. Vom anunța organizațiile despre decizia de finanțare până la data de 22 noiembrie 2019. Decizia privind proiectele care vor fi finanțate în această rundă va fi luată de un juriu alcătuit din reprezentanți ai Lidl România, ARC și ai Asociației MaiMultVerde.

Vă dorim mult succes și vă stăm la dispoziție pentru detalii pe adresa de email menționată mai sus!

⬅︎ Blog