18 ani de ARC

Published on November 14, 2019

În 2001 eram în clasa I, la Școala Generală 3 din cartierul Steagu din Brașov.

În 2001, ARC se înființa la Cluj, din 3 oameni și un malamut.

În 2005 eram clasa a V-a și începeam să fiu agresată de câțiva dintre colegii mei.

În 2005 începea campania 1%, care în zilele noastre devine prevederea 2%.

În 2009 începeam să îmi revin, în clasa a IX-a la liceu.

În 2009 se porneau primele Fundații Comunitare din țară.

În 2012 mi-era frică de Bac și de faptul că îmi ratasem șansa de a merge la facultate în străinătate.

În 2012 se lansa platforma donatie.ro, care acum adună milioane de SMS-uri și de fonduri prin debit direct.

În 2014 reușisem să ajung anul 2 la facultate și auzeam pentru prima dată de un job de fundraiser stradal.

În 2014 se lansează agenția de fundraiseri stradali la ARC.

În 2014 mi s-a întâlnit drumul cu ARC și am văzut la primă mână ce înseamnă lucrurile care se întâmplă aici. E foarte greu să vii student, la primul tău job, și să încerci să înțelegi imensitatea de lucruri pe care le fac oamenii de la ARC. De la fundații comunitare la mecanismele de donație prin SMS și debit direct, la programul de CSR, la Gala Oameni pentru Oameni și, mai nou, Summitul Industriei Binelui, la Conferința Națională de Fundraising, la consultanță, endowment, cursuri, advocacy.

Mi se părea nedrept că sunt atât de multe lucruri făcute de ARC și care au devenit mai faimoase ca organizația. De exemplu, prevederea de redirecționare a 2% din impozitul pe venit sau donațiile prin SMS există și datorită ARC. Debit direct există tot datorită ARC. Mișcarea de fundații comunitare sau cercurile de donatori care strâng mii de euro într-o singură noapte pentru proiecte extraordinare. Practic, milioane de oameni sunt atinși de lucrurile făcute de ARC, fie că e vorba de cineva care a donat 2 euro prin SMS la un moment dat, fie că e cineva care a participat la un eveniment sportiv făcut de o fundație comunitară la el în oraș sau care a putut să direcționeze 2% și anul ăsta.

Din 2014 și până acum, am luat și eu parte la câteva momente importante – introducerea meseriei de fundraiser în COR, construcția unui fond de endowment, lansarea programului de educație financiară Banometru, Cercul de Donatori pentru jurnalism independent cu sumă record strânsă în România (aprox. 25.000 de euro într-o noapte), prima organizație care strânge 1 milion de euro prin SMS recurent din România, edițiile aniversare de 15 ani, atât la Gala Oameni pentru Oameni, cât și la Conferința Națională de Fundraising.

Dar mi-am dat seama că în 18 ani de ARC și aproape 5 ani de viață de ARC-aș, pentru noi a fost mereu mai important să facem lucrurile să se întâmple. Să avem relații bune cu partenerii noștri, să colaborăm și să construim lucruri de care să beneficieze mulți oameni. Să rezolvăm probleme și să sprijinim ONG-uri care fac lucrurile pe care autoritățile nu pot sau nu vor să le facă, să lucrăm cu companii care au înțeles cât de importante sunt în comunitate și care fac eforturi să fie o prezență sănătoasă. Cu oameni care vor să doneze și au nevoie de un sfat sau de o strategie.

Anul acesta, eu am făcut 26 de ani și ARC 18. Probabil că faza de maturitate la oameni vine un pic după faza de maturitate organizațională sau cel puțin așa o simt eu 😊 și cred că în faza asta de maturitate trebuie să ne uităm, atât eu, cât și ARC, la lucrurile pe care le-am făcut și să ni le asumăm. Inclusiv lucrurile care poate nu au mers cum ne-am fi dorit, dar despre care vorbim și la care lucrăm constant să le îmbunătățim.

La 26 de ani m-am acceptat cu toate eșecurile și cu toate defectele pe care le am. Am lucrat la ele, măcar dacă nu le pot îndrepta, atunci să le fac să nu mai aibă putere asupra vieții mele. Simt că încep să fiu adult, că nu mai am momente zdruncinate sau cel puțin nu la fel de des. Că încep să devin eu, cine trebuie să fiu.

Și la ARC e momentul să ne uităm înapoi, să îi vedem pe toți oamenii cu care am lucrat și cu care am construit împreună. Nimic din toate lucrurile de mai sus nu ar fi fost posibil fără încrederea pe care am avut-o unii în alții, în partenerii noștri care au devenit prietenii noștri. E un moment bun de reflectat la faptul că ne luăm toți putere de la toți, speranță toți de la toți. Suntem o singură poveste.

La 18 ani de ARC ne bucurăm să fim puternici și în sincron cu oamenii care fac lucrurile să se întâmple. E un moment să ne uităm la ce am putut realiza împreună și să descoperim cum putem construi pe viitor. Ne relansăm felul în care arătăm și continăm să facem ce iubim – să colaborăm cu oameni și, împreună, să ne descoperim puterea. A venit vremea să avem încredere unii în alții.

⬅︎ Blog